O mamă a câștigat 8500 Euro în instanță, după ce a părăsit casa soțului fără niciun leu

Ce urmează să vă povestesc în continuare nu este o procedură spectaculoasă (de fapt, este pură matematică). Printre practicienii dreptului este bine cunoscută și des pusă în practică. Însă tu, cel mai probabil, nu ai auzit niciodată de asta.

Să îți povestesc cum a decurs dosarul...

MOM SON LEAVE

Contextul dosarului judiciar

În urmă cu doi ani am avut o clientă, într-un proces de divorț cu minori. Trăise 11 ani lângă un soț cu serioase probleme de control (și auto-control), crize de gelozie repetate, violențe verbale și (ocazional) fizice.

Când ne-am întâlnit prima dată în cadrul cabinetului (într-o sâmbătă după-amiaza) am înțeles faptul că aceasta nu dorea doar desfacerea căsătoriei, nu dorea doar stabilirea autorității părintești ci, pentru ea, desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a soțului era un mod de a își redobândi demnitatea pierdută pe parcursul anilor de căsnicie.

Divorțul era modul ei de a spune „Vreau să revin in controlul vieții mele” și de a se rupe de un bărbat de o toxicitate rar întâlnită și greu de exprimat în scris.

Divorțul însă s-a finalizat prin acord. Am obținut o înțelegere excelentă pentru ea cu privire la autoritatea părintească, programul de legături personale și pensia alimentară, astfel că am renunțat (împreună) la ideea de a obține divorțul din culpa exclusivă a soțului.

Mi-a spus ulterior că este fericită cu soluția. Era bucuroasă că a scăpat și își poate continua viața, dar simțea totodată că a renunțat la ceva important pentru ea. Mi-a spus „după decizia asta simt un gust dulce amărui”.

De ce e bine să stai la povești cu avocații

Am întrebat-o dacă dorește să facă partajul dar mi-a spus „nu am ce să partajez”, deoarece a trăit în apartamentul soțului în toți acești ani, dobândit de acesta înaintea căsătoriei și, deci, bunul exclusiv al acestuia.

O mică paranteză: pe parcursul căsniciei  soțul ei se asigurase că nu a putut să aibă nimic al ei, veniturile familiei fiind controlate de acesta până la ultimul leu. Clienta mea nu putea cumpăra o sticlă de suc fără să justifice cheltuiala.

Apoi, am avut următoarea discuție:

  • Păi, și ce ați investit în apartament? am întrebat eu.
  • Banii de la nuntă, de la botez... am renovat, dar nu am chitanțe, mi-a replicat ea.
  • Bunuri mobile? am continuat eu încercând să descopăr mai multe informații.
  • Am luat câteva la plecare, a răspuns ea, după atâta timp nu m-am ales cu nimic, a continuat ea evident afectată.

A urmat o pauză.

  • Am stat acasă să am grijă de copil și de el atâția ani, mi-am sacrificat cariera, iar el a putut munci să își plătească creditul la casă, a continuat ea.
  • Stați puțin! m-am aprins deodată. Ce credit?

Mi-a povestit că pe parcursul căsniciei soțul acesteia a achitat un credit pe care îl făcuse înainte de căsătorie.

Am chemat-o să discutăm la birou fiindcă voiam să îi propun o acțiune judiciară. A acceptat să vină.

Consultanța juridică – de ce poți obține banii investiți in apartamentul soțului

Presupun că majoritatea dintre voi știți, iar pentru cei care nu știți aflați acum, dacă un apartament este bun exclusiv al unuia dintre soți, după desfacerea căsătoriei nu îl poți partaja.

Altfel zis, fiind căsătorit nu dobândești un drept de proprietate asupra bunului ce aparține soțului tău.

Cu toate acestea, există o posibilitate de a îți recupera sumele investite, această posibilitatea i-am propus-o clientei.

După formalitățile de început și o discuție despre ce s-a întâmplat în ultima vreme, am început să îi explic:

  • Uitați cum stă treaba, i-am spus eu, mi-ați spus că în cei 11 ani de căsnicie, soțul dvs. a tot plătit rate la bănci, vă mai amintiți cât plăteați pe lună?
  • Aproximativ 200 și ceva de euro, a răspuns ea nesigură.
  • În regulă, am continuat eu, banii obținuți în timpul căsătoriei de oricare dintre soți reprezintă venituri comune. Adică, i-am explicat văzând-o nedumerită, dacă în timpul căsătoriei s-au achitat bani pentru a acoperi o datorie exclusivă a soțului, o parte din banii cheltuiți vă revin.

Am început să facem calculele și să ii prezint mai mult variante. Varianta optimistă era cea în care va dobândi 50% din sumele investite pe parcursul celor 11 ani.

Problema era că o bună parte din perioada căsniciei soțul nu a lăsat-o să lucreze și a trebuit să stea acasă cu copilul. De fapt, acesta era motivul principal al divorțului: ea și-a dorit să lucreze și s-a angajat, iar el a fost prea gelos să o lase la serviciu.

Am stabilit că vom începe un nou proces, asta după ce am calculat cât i-ar reveni în cazul în care acțiunea noastră ar fi admisă doar în parte și am decis împreună că merită riscul.

Decursul procesului judiciar

Am introdus cererea de chemare în judecată la scurt timp după încheierea contractului însă primul termen s-a lăsat așteptat deoarece între timp a trebuit să îi obțin ajutor public judiciar.

Întâmpinarea părții adverse a fost ambigue. Nici la acest moment, după finalizarea procesului, nu am înțeles exact ce a cerut. Apărările lui au fost în sensul că „doar din banii mei am plătit tot și am întreținut-o și pe ea și pe copil”.

În fața instanței a fost show la fiecare apariție a pârâtului. A intrat în contradictoriu cu mine, cu instanța și cu propriul avocat care părea mai degrabă spectator. Nu am să intru în amănunte, dar atitudinea lui a fost întruchiparea mojiciei.

Acum câteva zile, după mai multe amânări a venit soluția: Instanța admite parțial cererea, stabilește cota de contribuție a reclamantei de 30%, obligă pârâtul să îi plătească acesteia suma de 8500 Euro.

Am discutat succint cu clienta, era fericită. Sper că și-a recăpătat demnitatea și tăria pe care simțea că nu le-a redobândit la divorț.

După 11 ani de căsnicie, a plecat din casa soțului, în chirie, cu un copil, un laptop și un toaster și a crezut că doar cu atât s-a ales.

Acum are de încasat 8500 Euro. Insuficient față de sumele investite în cei 11 ani, dar un prim pas spre a își cumpăra propria locuință alături de copil.  

Ai vreo întrebare?

Leave a Comment