5 moduri în care divorțul îmbunătățește viața copiilor

Am auzit de multe ori expresia „nu divorțez pentru copii”. Însă, de multe ori, divorțul are mai multe efecte pozitive asupra unui copil decât cele negative. Cu precădere în cazul divorțurilor prin acord, fără scandal și fără orgolii. 

Happy Divorce

Desigur, ideal este ca un copil să crească alături de ambii părinți într-o familie armonioasă, aceștia acordându-i atenția și grija necesară și, mai ales, relația dintre părinți reprezentând pentru copil un model de urmat în viitor.

Dar părinții care nu „divorțează de dragul copiilor” rareori se încadrează în descrierea anterioară. De obicei, părinții care evită divorțul creează pentru copii un mediu toxic, plin de certuri, în care problemele și nevoile copilului sunt ignorate.

Vreau să fiu foarte clar: un cuplu care are deja un copil, fie că sunt căsătoriți sau nu, ar trebui să facă tot ce le stă în putință să aibă o relație stabilă, să și-o dezvolte, iar în caz de neînțelegeri să lucreze împreună pentru rezolvarea lor. Divorțul este o ultimă soluție!

1. Schimbarea mediului toxic cu unul pozitiv

Este cert că două  persoane care sunt pe punctul de a divorța nu au nici pe departe o relație fericită. Iar această lipsă de fericire se răsfrânge și asupra copiilor. Fie că vorbim de certuri constante și reproșuri sau chiar de episoade de violență, expunerea copilului la astfel de scene este una dăunătoare.

De multe ori copiii dezvoltă un sentiment puternic de vină din cauza certurilor dintre părinți și, în egală măsură, părinții ajung să își descarce emoțiile negative asupra copiilor.

Este greu să îi arăți copilului tău compasiunea de care are  nevoie, grija și atenția, cu atât mai mult să ai răbdarea necesară pentru a îl asculta și înțelege când există certuri continue cu partenerul de viață. Iar copilul simte această lipsă.

2. Copilul învață un mod pozitiv de a rezolva problemele

Spuneam mai sus faptul că este ideal ca relația părinților să fie un model pentru copii. Reciproca este de asemenea valabilă! În condițiile în care părinții au o relație disfuncțională, tratându-și problemele prin certuri, reproșuri și violență, copii își însușesc acest mod de rezolvare al problemelor și, în situații similare (inclusiv cu alți copii) acționează la fel.

În cazul unui divorț, interacțiunile dintre foștii parteneri se rezumă la activitățile privitoare la copil și, în mod evident, certurile se diminuează semnificativ.

În acest mod, copilul adoptă de asemenea atitudinea părinților în relațiile sociale pe care acesta le are, exprimând același grad de înțelegere.

3. Copilul primește mai multă atenție

Adevărul este că în multe familii în care exista probleme între parteneri, părinții deși sunt prezenți în viața copilului, aceștia nu se implică activ aproape deloc.

În condițiile unui divorț copilul va rămâne la unul dintre părinți (părintele rezident) iar celălalt părinte (părintele nerezident) va avea dreptul la un program de vizită concret stabilit de către instanță sau, în cazuri fericite, de către părți.

În această situație, părintele nerezident în perioada de timp limitată pe care o are la dispoziție cu minorul își va concentra atenția asupra acestuia, implicându-se activ în viața copilului.

Totodată, părintele rezident va avea  timp de respiro în perioada în care copilul este la părintele nerezident, putându-se ocupa de problemele personale, astfel încât atunci când copilul se întoarce la domiciliu să își poată petrece timpul împreună.

5. Instalarea unor rutine în viața copiilor

În majoritatea familiilor unul dintre părinți se implică cu precădere în activitățile școlare, educative, sportive sau sociale ale minorului iar celălalt părinte se mulțumește cu a fi informat de dezvoltarea copilului.

În cazul unui divorț, există șanse mari ca părintele nerezident să dorească să se implice în  mod activ în activitățile copilului, un astfel de demers făcându-l să se simtă mai apropiat de acesta și, totodată, ajutându-l să dezvolte relația părinte-copil.

4. Implicare din partea ambilor părinți

Într-o familie cu probleme viața unui copil este haotică. Neînțelegerile dintre părinți determină copiii să dezvolte sentimente de revoltă, atitudine favorizată și de conflictele dintre părinți cu privire la „ce  trebuie să facă copilul”.

Viziunea părinților despre dezvoltarea unui copil poate diferi și, în condițiile în care nu se pun de acord, să creeze confuzie pentru copil.

În cazul unui divorț rutina copilului poate fi serios îmbunătățită iar abilitățile acestuia de organizare și management al timpului de asemenea pot fi dezvoltate, în principal, din două motive:

  • Respectarea programului de vizită va crea un sentiment de stabilitate pentru minor, știind când urmează să interacționeze cu părintele nerezident;
  • Nu vor mai exista conflicte cu privire la programul acestuia în timpul petrecut la părintele rezident;

Leave a Comment